READY FOR – CONECTARE WIRELESS
Se acceseaza in setarile telefonului functia Ready For si se intra la sectiunea Display. Aici se face click pe TV-ul afisat in sectiunea Wireless. Va precizam ca conectarea cu TV-ul nostru LG (43 7500PLA) s-a facut simplu si rapid.
In comparatie cu modul Ready For prin cablu, modul wireless are un pic de lag. Este ceva normal. Cu toate acestea, trackpad-ul este decent de precis si raspunde destul de rapid la comenzi.
Tinem sa va spunem ca aplicatiile de video streaming ruleaza bine. Probleme apar in gaming.
Transmisia de date in modul wireless nu este suficient de rapida pentru a tine pasul cu jocuri de racing. Datorita acestui aspect, apar momente cand jocul este intrerupt (dureaza cam o secunda sau sub o secunda).
Concluzionam segmentul Ready For prin a spune ca functia/tehnologia este foarte interesanta si utila. Scenariile de utilizare sunt nenumarate iar asta intodeauna este un plus. Pe partea de optimizare, Motorola a facut o treaba excelenta. Cand tehnologia/functia Ready For este utilizata prin cablul USB C – HDMI, nu exista delay/intarziere. Totul este instant si prompt.