Tabletele Samsung scumpe din seria Galaxy in opinia mea sunt gadget-uri foarte speciale. Tablete gen Samsung Galaxy Note 10.1 2014 (cea din imagine) sau Samsung Galaxy Tab S 10.5 la data lansarii au fost si inca sunt device-uri deosebite din punct de vedere al design-ului si a componentelor hardware de la interior.
Tabletele Samsung de calitate premium cat si cele cu pret mai accesibil, toate vin cu sistem de operare Android. Sincer eu nu imi aduc aminte de un model de tableta Samsung care sa aiba instalat Windows. Iata insa ca in 2016 marele producator sud-coreean a decis ca e timpul pentru o schimbare.
La CES 2016, festivalul de tehnologie din Las Vegas, Samsung a prezentat prima lor tableta cu noul sistem de operare Windows 10. La fel ca si modelele de top cu Android, noul gadget are constructie impecabila si specificatii hardware care impresioneaza. Modelul se numeste Samsung Galaxy TabPro S iar dupa parerea mea este un device extrem de atractiv.
Primul lucru care iti atrage atentia este ecranul de o calitate foarte ridicata. De obicei Samsung pune doar pe telefoanele mobile ecran de tip Super AMOLED. Un astfel de ecran ofera o imagine incredibil de clara, culori foarte frumoase si un negru natural si extrem de inchis.
Fiind prima lor tableta cu Windows 10, Samsung nu si-a permis sa faca pasi gresiti in ceea ce priveste display-ul, astfel ca producatorul a pus pe tableta ecran de 12 inch de tip Super AMOLED. Display-ul cu diagonala mare are rezolutie ridicata, 2K (2160×1440).
Materialele folosite pe tableta sunt de o calitate impecabila. Marginile sunt din metal iar partea din spate este dintr-un plastic solid placut la atingere.
Gadget-ul este incredibil de subtire avand doar 6.3 milimetri in grosime. Eu unul sunt de-a dreptul uluit cum de a reusit Samsung sa faca tableta atat de subtire. Unul dintre cele mai subtiri telefoane este Sony Xperia Z Ultra. Are in grosime 6.5 milimetri. Tableta Samsung in mod uluitor este mai subtire decat acest telefon.
Samsung Galaxy TabPro S fiind atat de subtire, te gandesti ca nu a mai fost spatiu pentru adaugarea de componente hardware performante. Insa lucrurile nu stau asa.
La interiorul lui Galaxy TabPro S gasim o platforma hardware potenta. Samsung a instalat procesor dual core Intel Core M3-6Y30 cu frecventa de 2.2GHz.
Tableta poate rula in fundal multe aplicatii datorita celor 4GB RAM. Stocarea este si ea super rapida si de capacitate mare. Avem stocare de tip SSD de 128GB sau 256GB.
Ce mi se pare foarte ok din partea Samsung e faptul ca gadget-ul include ca accesoriu o husa cu tastatura integrata. Dupa parerea mea Samsung a procedat foarte bine ca a inclus acest accesoriu si nu l-a facut ca fiind unul optional care trebuie cumparat separat.
Galaxy TabPro S are dotari de ultima ora si in zona de conectivitate. Incarcarea bateriei de 5200 miliamperi si transferul de date se face prin intermediul portului USB de tip C.
In opinia mea bateria are capacitate cam mica. 5200mAh mi se par cam putini pentru o baterie care trebuie sa tina un ecran de dimensiuni mari cu rezolutie ridicata si o platforma hardware care consuma destul de multa energie. Ramane de vazut cand tableta va fi testata cum se va comporta bateria.
Samsung Galaxy TabPro S va fi pusa la vanzare din luna Februarie. Sunt ferm convins ca va ajunge si in Romania. Fara indoiala avem de-a face cu un super gadget cum numai Samsung stie sa faca. Bila neagra o sa fie pretul. Eu zic ca tableta va costa cel putin 4000 lei.
Specificatii Samsung Galaxy TabPro S
- Ecran Super AMOLED de 12 inch 2160×1440
- Procesor dual core Intel Core M3-6Y30 de 2.2GHz
- Placa video Intel HD Graphics 515
- 4GB RAM, SSD de 128GB sau 256GB
- Sistem de operare Windows 10
- Port USB de tip C, WiFi 802.11ac, Bluetooth 4.1, GPS
- Baterie de 5200 miliamperi
- Camere foto: camera principala de 5 megapixeli cu autofocus; camera frontala tot de 5 megapixeli
- 6.3 milimetri grosime
Sursa: Engadget.com TheVerge.com