Astazi avem o surpriza foarte placuta (credem noi) pentru voi, dragii nostri cititori. Este vorba despre terminalul Gome U7 Mini. Brandul device-ului este un no-name ‘veritabil’.
Insa, daca trecem peste acel aspect, descoperim un terminal puternic, excelent construit si dotat cu un pret accesibil de 150 dolari (listat la vanzare pe banggood).
Pentru a face articolul cat mai usor de digerat, ne-am hotarat sa scoatem in evidenta pentru voi cele mai tari 3 aspecte hardware. Incepem cu ceea ce se ascunde sub capota.
a. Procesor deca-core Helio X20
Smartphone-ul Gome U7 Mini este neobisnuit de puternic pentru un device care costa aproximativ 620 lei. Primul aspect care ne-a captat toata atentia este procesorul care motorizeaza acest device. Producatorul chinez s-a orientat catre performantul chipset deca-core (10 nuclee) MediaTek Helio X20 tactat la 2.0GHz.
Ca sa va faceti o parere legata de performantele acestui chipset, Helio X20 scoate in celebrul benchmark AnTuTu un scor de aproximativ 105.000 puncte, ceea ce este respectabil.
Chipset-ul Helio X20 a fost facut oficial la inceputul lui 2016. In ciuda faptului ca procesorul implineste peste cateva luni varsta de 3 ani, nivelul de performanta livrat este inca excelent pentru un chipset atat de vechi.
In ceea ce priveste restul de dotari hardware, terminalul poseda 4GB RAM LPDDR3, 64GB ROM eMMC 5.1, placa grafica Mali T880 MP4 (780MHz, 4 nuclee grafice) si acumulatorul de 2800mAh.
Aspectul care nu ne prea place este bateria de capacitate mica. Bine macar ca ea poseda tehnologie fast charging (incarcare prin USB C).
b. Display 18:9 cu dotari bune
In partea frontala a acestui dispozitiv ‘no-name’ intalnim un afisaj dotat cu design elegant (geam curbat, rame inguste) si caracteristici mid-range destul de bune.
Daca era vorba de un telefon cu pret la 300 dolari, aveam motive intemeiate sa criticam afisajul. Insa, in stadiul actual nu avem ce reprosa.
DETALII TEHNICE
- Panou IPS LCD, diagonala 5.47 inci, format 18:9, tehnologie In-cell, sticla curbata 2.5D
- Rezolutie HD+ (1440×720 pixeli), densitate pixeli 294ppi, multi-touch
c. Design elegant si conectica potenta
Alte doua aspecte care impresioneaza la smartphone-ul Gome U7 Mini sunt felul in care arata si constructia neobisnuit de premium. Din punctul nostru de vedere, dispozitivul are un look modern stilat care imbina cu succes design-ul minimalist cu formele ‘traditionaliste’.
Partile din fata si spate sunt invelite cu sticla curbata subtil catre margini. Intre cele doua ‘bucati’ de sticla isi face aparitia o rama metalica slim si bine lucrata/finisata.
Facem pasul catre zona de conectivitate si ramanem din nou placut impresionati.
- port USB tip C, scanner amprente (deblocare si plati online), scanner de iris pentru deblocare, functie Face Recognition (deblocare faciala), Dual 4G, WiFi dual-band
- slot Dual SIM, slot MicroSD (128GB), Bluetooth 4.1, GPS/AGPS/GLONASS/Beidou, radio FM
- Senzori – compas, accelerometru, proximitate, lumina, giroscop
Din pacate lipseste jack-ul audio 3.5mm. Nu suntem siguri daca in pachetul produsului este inclus sau nu adaptorul USB C – jack 3.5mm.
Remarcam faptul ca telefonul este echipat cu scanner de iris, ceea ce este o functie interesanta si totodata utila.
# Uite restul de caracteristici
- Sistem de operare Android 7.1 Nougat (interfata grafica GOME OS 2.1)
- Camera principala 13MP, phase detection autofocus, HDR
- Camera frontala 16MP, fixed focus
- Culoare: negru
- 150.1 x 69.8 x 7.9mm 158 grame
In ceea ce priveste sistemul de operare, sesizam ca smartphone-ul poseda interfata grafica ‘lucrata’ de cei de la Gome. Dupa parerea noastra asta nu e prea bine.
Daca aveam de-a face cu un terminal Xiaomi, era in regula deoarece interfata MIUI este foarte bine pusa la punct.
Insa, interfata grafica GOME OS 2.1 aplicata peste sistemul Android poate sa insemne un ‘dezastru’ total. Speram din tot sufletul sa ne inselam.
Gome U7 Mini – Concluzie
Avand in vedere dotarile hardware, terminalul Gome U7 Mini poate fi considerat un device ‘irezistibil’. Ca si software, nu suntem prea convinsi.
Exemplul perfect il reprezinta software-ul care motorizeaza terminalul Coolpad Cool 1 Dual. Acest telefon sta excelent pe partea de hardware, insa ca software cam lasa de dorit. Sa speram ca terminalul Gome nu se afla in aceasta situatie.