In cadrul MWC 2018 din Barcelona, Huawei in mod surprinzator nu a adus nici un telefon. Insa, producatorul chinez a surprins pe toata lumea prin prezentarea oficiala a Huawei MediaPad M5, o tableta high-end dotata cu hardware foarte potent si platforma Android 8.0 Oreo.
Daca nu ne inselam, aceasta este prima tableta motorizata de Android Oreo. De fapt nu e vorba de o singura tableta, ci trei. Device-ul este pus la dispozitie de producator in 3 variante. Haideti sa analizam fiecare model in parte.
1. Huawei MediaPad M5 8
Tableta este cea mai mica din noua gama MediaPad M5. Diagonala este una de 8.4 inci, ceea ce este o dimensiune destul de compacta. Afisajul inclus in partea frontala este unul de tip IPS LCD iar rezolutia este una foarte ridicata de 2560×1600 pixeli.
Remarcam faptul ca ecranul dispune de margini laterale inguste. In partea de sus gasim o rama neagra pe care este inscriptionat logo-ul Huawei iar pe rama neagra de jos este incorporat butonul de Home, care poseda scanner pentru amprente.
In buna traditie Huawei, afisajul este incorporat intr-o carcasa metalica superba cu design slim de doar 7.3 milimetri. Este remarcabil faptul ca device-ul este la fel de slim ca si un smartphone.
MediaPad M5 8 impresioneaza si prin sistemul audio optimizat de celebra firma Harman Kardon. Tableta este accesorizata cu boxe stereo, una fiind asezata pe marginea de sus si cealalta pe marginea de jos.
Fiecare difuzor are amplificator audio Smart-PA pentru un sunet puternic si clar. Tableta suporta Hi-Res audio, ceea ce este important pentru persoanele audiofile.
Un alt aspect foarte pozitiv este acumulatorul de 5100mAh, care a primit din partea Huawei tehnologie fast charging. Este un mare plus faptul ca alimentarea se face prin portul USB tip C.
Combinatia baterie mare+fast charging+USB tip C este o raritate atunci cand vine vorba de tablete, iar din acest motiv producatorul chinez merita toate laudele.
Remarcam faptul ca lipseste jack-ul audio de 3.5mm. Cele trei tablete Huawei sunt primele care dispun de iesire audio prin port USB tip C. Asta poate fi un plus atunci cand vine vorba de calitate audio insa si un minus datorita lipsei jack-ului de 3.5mm.
Configuratia hardware este una puternica gratie procesorului Kirin 960 si celor 4GB de RAM (toate cele trei tablete dispun de aceasta configuratie hardware). Preturile si restul de specificatii sunt listate mai jos. Vanzarile vor porni din luna Martie.
Preturi
- versiune WiFi cu 32GB – 349 euro
- versiune WiFi cu 64GB – 399 euro
- versiune WiFi cu 128GB – 449 euro
- versiune WiFi+4G LTE cu 32GB – 399 euro
- versiune WiFi+4G LTE cu 64GB – 449 euro
- Versiune WiFi+4G LTE cu 128GB – 499 euro
Specificatii complete
- Android 8.0 Oreo cu interfata grafica EMUI 8.0
- Procesor octa-core Hawei Kirin 960 2.4GHz, Mali G71 MP8 octa-core
- 4GB RAM, 32GB/64GB/128GB ROM, MicroSD pana la 128GB
- Display IPS LCD, Quad HD (2560×1600 pixeli), diagonala de 8.4 inci, geam curbat 2.5D, tehnologie Enhanced ClariVu, raport screen-to-body 82%, 359PPI
- Camera principala 13-megapixeli cu auto-focus, PDAF, apertura F2.2, video 1080p 30fps
- Camera secundara 8-megapixeli, apertura F2.2, fixed focus
- Boxe stereo Harman Kardon, sunet HUAWEI Histen, Hi-Res Audio
- Carcasa metalica
- Acumulator de 5100mAh cu fast charging 9V/2A
- 4G LTE, slot Nano SIM, WiFi 802.11 a/b/g/n/ac dual-band, port USB tip C 2.0, Bluetooth 4.2, GPS/AGPS/GLONASS/BDS, fara jack de 3.5mm
- Scanner de amprente (montat frontal), giroscop, compas
- 124.8 x 212.6x 7.3 mm si 316 grame
- Culori: auriu, gri
- Accesorii: adaptor USB tip C la jack de 3.5mm
2. Huawei MediaPad M5 10
Tableta este destul de similara cu versiunea de 8.4 inci, insa in mod evident exista cateva diferente. In primul rand, ecranul are acum diagonala foarte generoasa de 10.8 inci. Rezolutia este tot de 2560×1600 pixeli. Datorita dimensiunilor generoase, tableta este ideala pentru filme, clipuri video, YouTube si tot ce tine de media.
Un aspect foarte impresionant este prezenta pe gadget a unui sistem audio echipat cu 4 boxe. Acestea pot fi gasite pe spatele tabletei in partile de sus si jos.
Remarcam faptul ca boxele ‘mananca’ mult spatiu. Asta este super ok deoarece inseamna ca avem de-a face cu difuzoare puternice. Cu partea de optimizare audio s-au ocupat specialistii de la Harman Kardon.
Display-ul mare cu rezolutie ridicata are alaturi un acumulator de capacitate foarte generoasa in cuantum la 7500mAh. Bateria are la bord tehnologie fast charging si este alimentata prin portul USB tip C. La fel ca si pe modelul MediaPad M5 8, lipseste jack-ul audio de 3.5mm.
Preturile si restul de caracteristici tehnice le gasiti putin mai jos. Vanzarile pornesc din luna Martie.
Preturi
- versiune WiFi cu 32GB – 399 euro
- versiune WiFi cu 64GB – 449 euro
- versiune WiFi cu 128GB – 499 euro
- versiune WiFi+4G LTE cu 32GB – 449 euro
- versiune WiFi+4G LTE cu 64GB – 499 euro
- versiune WiFi+4G LTE cu 128GB – 549 euro
Specificatii complete
- Android 8.0 Oreo cu interfata grafica EMUI 8.0
- Procesor octa-core Hawei Kirin 960 2.4GHz, Mali G71 MP8 octa-core
- 4GB RAM, 32GB/64GB/128GB ROM, MicroSD pana la 128GB
- Display IPS LCD, Quad HD (2560×1600 pixeli), diagonala de 10.8 inci, geam curbat 2.5D, tehnologie Enhanced ClariVu, raport screen-to-body 76.1%, 280PPI
- Camera principala 13-megapixeli cu auto-focus, PDAF, apertura F2.2, video 1080p 30fps
- Camera secundara 8-megapixeli, apertura F2.2, fixed focus
- 4 boxe Harman Kardon, sunet HUAWEI Histen, Hi-Res Audio
- Carcasa metalica
- Acumulator de 7500mAh cu fast charging 9V/2A
- 4G LTE, slot Nano SIM, WiFi 802.11 a/b/g/n/ac dual-band, port USB tip C 2.0, Bluetooth 4.2, GPS/AGPS/GLONASS/BDS, fara jack de 3.5mm
- Scanner de amprente (montat frontal), giroscop, compas
- 258.7 x 171.8x 7.3 mm si 498 grame
- Culori: auriu, gri
- Accesorii: adaptor USB tip C la jack de 3.5mm
3. Huawei MediaPad M5 10 Pro
Aceasta versiune este foarte similara cu MediaPad M5 10. Singurele diferente sunt urmatoarele: tableta are stilou Huawei M-Pen iar memoria interna este de 64GB sau 128GB ROM.
Datorita stiloului Huawei M-Pen, tableta se adreseaza graficienilor, persoanelor care lucreaza in arhitectura etc. Stiloul este dotat cu butoane care iti permit sa faci screenshot-uri, sa stergi imagini si sa pornesti diverse aplicatii.
Tableta poate fi dotata cu tastatura Huawei, care insa trebuie cumparata separat. Cu tastatura atasata, tableta este transformata intr-un mini laptop. Asta creste productivitatea si usurinta in utilizare. Pacat ca tastatura nu este inclusa in dotarea standard.
Restul de specificatii sunt absolut identice cu ale versiunii MediaPad M5 10. Preturile sunt listate mai jos. Vanzarile vor demara din luna Martie.
Preturi
- versiune WiFi cu 64GB – 499 euro
- versiune WiFi cu 128GB – 549 euro
- versiune WiFi+4G LTE cu 64GB – 549 euro
- versiune WiFi+4G LTE cu 128GB – 599 euro
Sursa: Huawei 1, Huawei 2, Huawei 3 Via: Fonearena.com