Huawei a facut oficial noul smartphone Huawei Y7. Telefonul a aparut la putin timp dupa lansarea modelului Huawei Y3 2017.

Y7 este un phablet cu specificatii medii atractive. Pachetul hardware interesant este ‘invelit’ intr-o carcasa metalica cu aspect stilat.

Punctul de atractie in zona frontala este display-ul IPS LCD dotat cu rezolutie HD si diagonala de 5.5-inch. Ecranul de dimensiuni generoase este acoperit cu sticla protectoare 2.5D care rezista cu brio la zgarieturi.

Carapacea metalica adaposteste un acumulator de capacitate mare in cuantum la 4000mAh. Datorita tehnologiei de economisire a energiei, bateria asigura o autonomie de 20 ore la vizionarea de clipuri video si autonomie de 15 ore la navigarea pe internet.

Huawei Y7 este posesor de camera principala performanta. Aceasta dispune de un senzor echipat cu 12-megapixeli.

Pentru fotografii cat mai reusite, user-ul are la indemana diverse functii utile precum sistem de focusare PDAF (phase detection autofocus) care focuseaza imaginea in doar 0.3 secunde, flash LED si autofocus. Clipurile video sunt inregistrate de telefon in rezolutie Full HD cu 30 fps.

Phablet-ul are motorizare compusa din procesor octa-core Qualcomm Snapdragon 435 1.4GHz, 2GB de RAM si 16GB de stocare nativa.

In spatele acestor dotari hardware intalnim noul sistem de operare Android 7.0 Nougat cu interfata grafica Emotion UI 5.1.

Platforma Android include functii software noi precum ‘Eye Comfort Mode’ care te ajuta sa reduci intensitatea luminii albastre emisa de display pentru a-ti proteja vederea.

Device-ul ofera slot Dual SIM si este compatibil cu standardul 4G LTE.

Huawei Y7 este un telefon care se incadreaza perfect in ‘tiparul’ Huawei. Avem carcasa metalica eleganta, baterie mare, camera foto de calitate si hardware potent.

Phablet-ul va fi scos la vanzare in curand la un pret cuprins intre 150-200 euro.

Huawei Y7 specificatii complete

  • Display IPS LCD cu diagonala de 5.5-inch si rezolutie HD (1280×720 pixeli); 16 milioane de culori, capacitiv, multitouch, sticla 2.5D, 267PPI
  • Procesor octa-core pe 64-biti Qualcomm Snapdragon 435 MSM8940 de 1.4GHz; 8 nuclee Cortex A53 + procesor grafic Adreno 505
  • 2GB de RAM, 16GB de memorie interna, slot MicroSD (pana la 128GB)
  • Sistem de operare Android 7.0 Nougat cu interfata grafica EMUI 5.1
  • Carcasa din metal
  • Baterie Lithium-Ion non-removable de 4000mAh
  • Camera principala de 12-megapixeli cu flash LED, diafragma F2/2, PDAF, face detection, HDR, panorama, touch focus; captura video in rezolutie 1080p cu 30 fps
  • Camera secundara de 8-megapixeli cu difragma F2/0
  • 4G LTE Cat 4 150/50Mbps, slot Dual SIM cu Dual Standby, GPRS, EDGE
  • Optiuni de conectivitate: WiFi 802.11 b/g/n, WiFi Direct, Hotspot, Bluetooth 4.1, port MicroUSB 2.0 cu OTG, GPS cu A-GPS si GLONASS, jack audio de 3.5mm, Radio FM
  • Senzori: accelerometru, proximitate, compas, lumina
  • Dimensiuni si greutate: 153.6 x 76.4 x 8.4 mm si 165 grame
  • Culori: gri, auriu

Via: Phonearena.com

ABOUT THE AUTHOR:

Primul meu smartphone a fost HTC Evo 3D. Un super telefon la vremea lui si de care imi aduc aminte cu mare placere. In prezent, device-urile mele preferate sunt telefoanele high-end/mid-range (nu conteaza diagonala), tabletele si cam tot ce tine de 'ecosistemul' Android. Mentionez ca indragesc mult smartphone-urile cu capabilitati excelente pe partile de foto si video (nu cred ca sunt singurul :) ). In afara 'sferei' Android, imi plac device-urile audio (boxe, placi sunet).