De putin timp producatorul chinez Meizu si-a etalat cea mai recenta creatie. Este vorba despre smartphone-ul Meizu M5 Note, device echipat cu design metalic si piese hardware performante.

meizu-m5-note-5

M5 Note introduce un display LTPS cu diagonala de 5.5-inch si rezolutie Full HD, in speta 1920×1080 pixeli. Ecranul dispune de rata contrast cu 1000 la 1 si este imbracat cu un strat de sticla curbata tip 2.5D.

Afisajul este incorporat intr-o carcasa metalica cu aspect placut si sofisticat. In interiorul carcasei slim de doar 8.15 mm grosime „locuieste” acumulatorul de capacitate generoasa in cuantum la 4000mAh. Bateria este echipata cu tehnologie fast charging.

Daca patrundem sub capota noului device, vom fi intampinati de placa video Mali T860 si de procesorul octa-core pe 64-biti MediaTek Helio P10 tactat la 1.8GHz.

meizu-m5-note-4

Smartphone-ul este disponibil in 3 configuratii: 3GB RAM/16GB memorie, 3GB RAM/32GB memorie si 4GB RAM/64GB memorie. Toate cele trei versiuni au in distributie slot MicroSD (compatibil cu maxim 128GB).

Meizu M5 Note functioneaza cu sistemul Android 6.0 Marshmallow si dispune de senzor pentru amprente mTouch 2.1, care vine integrat in tasta fizica de Home denumita mBack. Platforma Android este usor modificata cu interfata grafica Flyme OS 6.0.

Terminalul are in componenta slot Dual SIM si conectivitate 4G VoLTE. La o analiza a segmentului foto, gasim camera principala inzestrata cu 13-megapixeli, PDAF (focusare rapida) si flash LED dual-tone. Tot in segmentul foto avem camera selfie dotata cu 5-megapixeli.

Meizu M5 Note este listat de producatorul chinez in 4 variante coloristice: auriu, argintiu, albastru si gri. Mai jos sunt listate preturile pentru fiecare model in parte.

  • Versiune cu 3GB RAM/16GB memorie – 131 dolari
  • Versiune cu 3GB RAM/32GB memorie – 145 dolari
  • Versiune cu 4GB RAM/64GB memorie – 218 dolari

Meizu M5 Note este deja la precomanda in China, iar telefonul va fi pus la vanzare din data de 8 Decembrie.

Via: Fonearena.com

ABOUT THE AUTHOR:

Primul meu smartphone a fost HTC Evo 3D. Un super telefon la vremea lui si de care imi aduc aminte cu mare placere. In prezent, device-urile mele preferate sunt telefoanele high-end/mid-range (nu conteaza diagonala), tabletele si cam tot ce tine de 'ecosistemul' Android. Mentionez ca indragesc mult smartphone-urile cu capabilitati excelente pe partile de foto si video (nu cred ca sunt singurul :) ). In afara 'sferei' Android, imi plac device-urile audio (boxe, placi sunet).