Iata Motorola Moto G7 Plus review romana si impresii. In ultima saptamana am avut ‘pe mana’ fratele mai mare al terminalului Moto G7. Este vorba despre modelul Moto G7 Plus.

Azi va invitam sa petreceti alaturi de noi cateva minute bune pentru a descoperi opiniile noastre despre acest mid-ranger Motorola. Va ‘punem la curent’ inca de pe acum cu faptul ca avem de-a face cu un device elegant, destul de potent si echipat generos.

Inainte de a porni la drum, tinem sa va reamintim ca noi am avut ocazia sa testam generatia precedenta de Motorola Moto G6 Plus.

Moto G7 Plus review romana

Moto G7 Plus review romana – DESIGN

Moto G7 Plus review romana

La primul contact cu terminalul, noi am remarcat aspectul foarte elegant al partii din spate. Aici avem sticla ‘vopsita’ in albastru inchis.

Sticla poseda curburi inspre ambele parti laterale. Asta ajuta ca terminalul sa se ‘aseze’ comod in palma utilizatorului. Daca ‘dispozitivul’ este ‘expus’ in lumina zilei, sticla reflecta elegant ‘imprejurimile’ (poate exageram 🙂 ).

Vrem sa mentionam ca device-ul dispune de ‘corp’ care poate incasa cu brio stropi de ploaie. Conform producatorului, device-ul nu este afectat de lichide varsate fara ‘intentie’, transpiratie si ploaie usoara. Asta clar este binevenit. Precum se poate observa in poza, pe timpul testului, smartphone-ul a incasat ceva ploaie.

Va precizam ca sticla retine destul de usor urmele de praf si amprente. Noi nu am testat durabilitatea device-ului (nici nu am vrut sa o facem 🙂 ), insa pentru a feri device-ul de eventualele trante sau zgarieturi, este indicat sa se utilizeze husa oferita in dotarea standard.

Moto G7 Plus review romana

Partea frontala dispune de un look ‘minimalist’ elegant iar ecranul este invelit cu geam Corning Gorilla Glass 3. Sticla de pe fata urca usor deasupra ramei, care inconjoara device-ul.

Moto G7 Plus review romana – ALTE DETALII DE DESIGN

Moto G7 Plus review romana

Scanner-ul de amprente de pe spatele device-ului poseda o dimensiune generoasa, ceea ce-l face usor de gasit si ‘apasat’. Scanner-ul functioneaza multumitor (deblocare rapida). Pentru deblocarea terminalului se poate apela si la functia Face Unlock.

Deblocarea faciala functioneaza optim in conditii de luminozitate buna. Intr-o camera intunecata sau afara pe inserate trebuie apelat la scanner-ul de amprente deoarece Face Unlock-ul nu merge in astfel de conditii.

In partea de jos poate fi observat un micrfon (in total sunt trei). Va asiguram ca nu este un strop de ploaie 🙂

Moto G7 Plus review romana

In partea frontala sus, pot fi zarite difuzorul si notch-ul, care incorporeaza camera secundara dotata cu 12-megapixeli. Va spunem inca de pe acum ca telefonul poate captura selfie-uri video la rezolutie 4K.

Mai multe despre asta o sa aflati in ‘sectorul’ foto al review-ului. In partea de jos a ecranului este ‘desenat’ logo-ul Motorola iar langa logo avem un microfon.

Moto G7 Plus review romana

Telefonul dispune de margini lucioase ce par a fi din metal. Pe rama de pe partea stanga nu gasim nici un buton.

Pe rama lucioasa din partea dreapta ne intampina butonul de pornire/oprire sau blocare/deblocare si ‘tasta’ dedicata reglarii volumului.

Moto G7 Plus review romana

Pe marginea din partea de sus avem un microfon si o ‘usita’ in spatele careia se ascund slotul Dual SIM si slotul MicroSD (ambele dedicate).

Moto G7 Plus review romana

Pe dunga lucioasa de jos sunt aliniate difuzorul audio, portul USB C si jack-ul 3.5mm. In ceea ce priveste difuzorul, e mai corect sa spunem difuzoarele. Smartphone-ul incorporeaza difuzor audio si deasupra display-ului.

# Moto G7 Plus review romana

Cele doua difuzoare asigura o experienta audio destul de placuta. Daca se asculta muzica iar telefonul este tinut in mod landscape, urechile percep un usor efect de stereo. Sunetul este placut, are volum ridicat si claritate, insa din pacate basul este slab redat.

Pentru vizionare de filme sau diverse clipuri video, difuzoarele sunt ok, insa pe partea de muzica, lipsa basului face ca sunetul redat sa ‘sacaie’ un pic urechile atunci cand volumul trece de jumatate.

Per total, smartphone-ul arata excelent, poseda constructie solida iar materialele utilizate la asamblare sunt cu adevarat premium.

Moto G7 Plus review romana – GALERIE FOTO

Moto G7 Plus review romana – DISPLAY

Moto G7 Plus dispune de un panou ‘Max Vision’ LTPS LCD dotat cu notch, diagonala de 6.2 inci si caracteristici tehnice bune.

Avem rezolutie Full HD+ (2270×1080 pixeli), peste 400PPI (403), format 19:9, rata de refresh la 60Hz si protectie cu sticla Gorilla Glass 3. Conform site-ului Gsmarena, raportul ecran/corp este de 81.4 procente.

Ca si design, afisajul dispune de un look elegant, contur negru subtire iar notch-ul din partea de sus nu ocupa mult din suprafata display-ului.

Moto G7 Plus review romana

Combinatia de ecran cu diagonala de peste 6 inci si rezolutie FHD+ asigura o imagine de calitate multumitoare indiferent de ceea ce se ruleaza pe smartphone.

Panoul IPS este capabil sa redea niste culori placute ochiului iar timpul de raspuns in ceea ce priveste touch-ul este unul foarte bun.

Diagonala mare este ideala atunci cand faci ‘exces’ de YouTube sau alte aplicatii similare. Ecranul este destul de inalt iar asta iti va fi pe plac in activitati unde se face mult scrolling.

Singura noastra nemultumire legata de display este luminozitatea. In spatii interioare si in zone exterioare umbroase ecranul este suficient de lizibil.

Insa, pe timp de zi in conditii normale de luminozitate, cu bara de lumina urcata la maxim, noi am fi dorit ca ecranul sa se vada mai bine. Daca pe display este afisata o imagine cu background inchis, se percepe destul de greu ceea ce este afisat pe display.

Banuim ca vinovatul pentru luminozitatea oarecum insuficienta este tehnologia IPS, care isi arata limitarile.

Moto G7 Plus review romana

Decupajul din partea de sus nu ‘mananca’ mult din ecran. Aproape toate aplicatiile testate de noi au umplut spatiul de ecran disponibil de-o parte si de alta a notch-ului. Aplicatiile cu care noi am intampinat mici ‘probleme’ sunt Androbench si CPU-Z.

Moto G7 Plus review romana – DOTARI HARDWARE INTERNE

Smartphone-ul are la bord (ne scuzati expresia deja cliseu 🙂 ) componente hardware destul de performante: chipset Snapdragon 636 1.8GHz, procesor grafic Adreno 509, 4GB RAM LPDDR4 si stocare de 64GB (tip eMMC 5.1).

Aceste componente hardware motorizeaza si terminalul Motorola Moto Z3 Play, al carui review complet il puteti citi aici.

Moto G7 Plus review romana

Moto G7 Plus review romana – PERFORMANTA

Singura activitate care pune probleme configuratiei hardware este gaming-ul. Ecranul FHD+ de 6.2 inci si procesorul grafic Adreno 509 nu se prea inteleg in jocuri cu cerinte hardware mari gen Asphalt 9.

Pentru ca jocul sa ruleze cat mai cursiv, procesorul grafic reduce in mod automat rezolutia iar rezultatul este o grafica care nu arata prea grozav.

In rest, telefonul se misca bine (spre foarte bine). Stocarea interna tip eMMC 5.1 asigura viteze bune la instalarea de aplicatii, navigarea pe net este suficient de cursiva, chipset-ul Snapdragon 636 + cei 4GB RAM fac fata fara probleme in multitasking intensiv, aplicatiile de video streaming gen YouTube ruleaza bine etc.

Cu toate acestea, noi am fi dorit ca varful de gama al seriei G7 sa aiba la bord un chipset mai puternic, gen Snapdragon 660. Altcumva ar fi facut fata telefonul pe partea de gaming.

Moto G7 Plus review romana – TESTE SINTETICE

AnTuTu

Geekbench

Androbench

Speedtest.net

Devcheck

Moto G7 Plus review romana – SISTEM DE OPERARE SI INTERFATA

Din punct de vedere software, Moto G7 Plus este un device care face pe plac ‘amatorilor’ de Android stock. Avem Android in versiune 9.0 Pie care ruleaza cursiv, este bine optimizat (un singur crash pe durata testului) si este usor de utilizat.

In buna traditie Motorola, nu lipsesc clasicele ‘personalizari’ Moto Actions, care aduc un plus de functionalitate (cateva din aceste functii sunt chiar utile).

Moto G7 Plus review romana – CAMERA FOTO PRINCIPALA

Pe spatele din sticla poate fi vazut sistemul dual-camera dotat cu design elegant, ‘decupaj’ cu margini metalice care iese in afara carcasei si caracteristici potente.

  • Perechea de senzori 16MP + 5MP
  • Dotari – apertura F1.7, flash LED dual, focalizare tip PDAF, tehnologie OIS (stabilizare optica a imaginii)
  • Functii – zoom digital 8x, auto-HDR, mod portret, panorama, mod manual, poze de tip RAW, Google Lens, filtre live, spot color (accentuarea unei anumite culori in poza), cinemagraph (poze in miscare) etc
  • Filmare – 4K 30fps, 1080p 120/60fps, video slow-motion 720p 240fps, timelapse, AR stickers (adaugare de obiecte animate in filmari), streaming live pe YouTube

Moto G7 Plus review romana

Nu vrem sa mai prelungim suspansul inutil si va spunem ca avem de-a face cu un sistem dual-camera care performeaza bine (spre excelent) in conditii de luminozitate buna si medie.

Performanta in lumina scazuta (spre foarte scazuta) este rezonabila, insa nu se poate compara cu ceea ce este capabil atractivul Motorola One Vision.

In momentul testarii camerei lui Moto G7 Plus, noi am avut parte de o vreme cu cer destul de innorat (pe alocuri ploaie). In aceste conditii, comportamentul camerei este unul multumitor.

Tehnologia PDAF pentru focalizare isi face bine treaba, functia OIS elimina in mare parte pozele blurate, functia HDR adauga un plus de culoare si luminozitate iar ceea ce rezulta sunt niste capturi foto frumoase, detaliate si suficient de clare.

Se fac remarcate si pozele de tip bokeh (background blurat), care arata interesant si atractiv.

Chipset-ul Snapdragon 636 asigura un rulaj cursiv in aplicatia de camera foto iar filmarile in 4K arata bine (cele 3 microfoane capteaza in filmari un sunet de calitate buna).

Moto G7 Plus review romana – CAMERA FOTO SECUNDARA

Pentru fotografii si filmari de tip selfie sta la dispozitie camera frontala echipata cu senzor de 12-megapixeli. Pe partea de dotari/functii, camera dispune de urmatoarele:

  • auto HDR, mod portret, filtre live, mod poze selfie in grup, spot color, cinemagraph, display flash, tehnologie de infrumusetare, mod manual, captura video 4K 30fps, video slow-motion, video time-lapse, streaming live pe YouTube

Avand in vedere ca telefonul ascunde sub capota un chipset cu performante medii, este impresionant faptul ca Motorola a reusit sa optimizeze camera frontala pentru filmare in rezolutie 4K.

Daca nu ne inselam, Moto G7 Plus este singurul telefon mid-range de pe piata capabil de selfie-uri video in 4K. In regula.

Cum arata aceste filmari? Noi am testat camera intr-un spatiu interior cu luminozitate ‘asa si asa’. Filmarea capata un pic de zgomot, insa ca si calitate arata bine.

Cele mai bune rezultate se obtin afara in lumina zilei. Putem spune ca filmarile selfie 4K realizate in astfel de conditii arata excelent.

Pe partea de foto, camera frontala de 12MP este capabila de niste selfie-uri calitative. Se face remarcat modul portret, care ‘blureaza’ elegant background-ul. In conditii de lumina scazuta, selfie-urile arata rezonabil (display flash-ul ajuta mult in conditii de bezna).

GALERIE FOTO

Moto G7 Plus review romana – BATERIE SI AUTONOMIE

In interiorul device-ului ‘locuieste’ un acumulator inzestrat cu capacitate de 3000mAh si tehnologie de incarcare Turbopower cu puterea impresionanta de 27W.

Efectele acestei tehnologii asupra incarcarii device-ului sunt destul de ‘profunde’. Mai pe ‘romaneste’, timpii de incarcare sunt printre cei mai scurti pe care noi i-am vazut de cand testam telefoane. In randurile de mai jos gasiti o ‘statistica’ detaliata:

  • Incarcare 1% >>> 15% in 6 minute
  • 15% >>> 30% in 4 minute
  • 30% >>> 40% in 3 minute
  • 40% >>> 50% in 4 minute
  • 50% >>> 60% in 4 minute
  • 60% >>> 70% in 4 minute
  • 70% >>> 80% in 5 minute
  • 80% >>> 100% in 16 minute

Incarcarea pana la 80 de procente este realizata in aproximativ 30 minute, ceea ce este foarte bine. Incarcarea pana la 100 procente se face in cam 46 de minute. No comment 🙂

Moto G7 Plus review romana

Pe partea de autonomie, Moto G7 Plus se descurca acceptabil. Daca terminalul este utilizat intens, bateria este ‘stoarsa’ de energie in aproximativ 5 ore si 45 de minute. Detalii despre aplicatiile utilizate gasiti in screenshot-urile de mai jos.

Ca sa fim sinceri, era de preferat un acumulator de 3500mAh, precum dispune smartphone-ul Motorola One Vision. Astfel, la utilizare intensiva, autonomia era o idee mai buna.

Am schimbat un pic ‘scenariul’ de utilizare iar dupa 5 ore video streaming + web browsing (2 ore navigare pe net, aproape 2 ore si 50 minute de YouTube si alte activitati), bateria a ramas cu 30 de procente. Dupa aproximativ 12 ore de standby, telefonul a pierdut 2 procente.

Per total, smartphone-ul se descurca rezonabil in conditiile unei utilizari intense, insa asta nu e punctul forte al device-ului.

Daca nu se ‘abuzeaza’ de resursele hardware, se pot atinge intre 15-20 ore de utilizare light combinata cu moderata. Pentru o baterie cu 3000mAh este acceptabil.

Moto G7 Plus review romana – CONECTIVITATE SI SENZORI

In zona de conectivitate, terminalul este bine pus la punct. Avem urmatoarele dotari:

  • Premium – NFC, USB C, scanner amprente, face unlock, WiFi 802.11 ac, slot MicroSD compatibil cu pana la 512GB (dedicat), Bluetooth 5.0
  • Clasice – jack 3.5mm, Radio FM, 4G LTE Cat 13, slot Dual SIM (dedicat), GPS/AGPS/GLONASS/Galileo, WiFi Direct, WiFi Hotspot

Moto G7 Plus review romana

Ca si senzori, terminalul incorporeaza accelerometru, lumina ambientala, giroscop, magnetometru si proximitate.

Moto G7 Plus review romana – AMBALAJ SI ACCESORII

Smartphone-ul vine impachetat intr-o cutie verzuie in care sunt incorporate accesorii precum incarcator de 27W, cablu USB C, cheita pentru slotul SIM, manuale si husa TPU transparenta. Vrem sa mentionam ca husa este de calitate buna.

Moto G7 Plus review romana – CONCLUZIE SI PRET

Moto G7 Plus review romana

Timpul petrecut alaturi de Moto G7 Plus a fost unul placut. Smartphone-ul este un model mid-range atractiv care poseda destul de multe atuuri. Cele care ies ‘puternic’ in evidenta sunt design-ul, camerele si tehnologia fast charging foarte performanta.

Smartphone-ul are cateva parti slabe, insa acestea nu pot sterge impresia pozitiva pe care o avem despre device.

Aspectul delicat si sensibil este ca de obicei pretul. In acest moment, smartphone-ul poate fi gasit online pentru suma cuprinsa intre 1150-1250 lei.

Asta pune telefonul ‘periculos’ de aproape de modelul Motorola One Vision, care costa sub 1400 lei si care din punctul nostru de vedere este net superior.

Inainte de a incheia acest lung articol, vrem sa va aducem in atentie un aspect. In ceea ce priveste dotarile hardware si constructia, Moto G7 Plus este destul de similar cu smartphone-ul Nokia 7.1, al carui review complet il puteti citi aici.

# Moto G7 Plus review romana

PRO

  • Design elegant si constructie premium (sticla pe fata si spate)
  • Display de calitate
  • Configuratie destul de potenta: Snapdragon 636 + 4GB RAM/64GB
  • Camere performante; camera selfie filmeaza in 4K
  • Tehnologie fast charging foarte rapida (incarcare 0-80% in 30 minute)
  • Scanner de amprente rapid; face unlock
  • Sistem de operare Android 9.0 Pie rapid si bine optimizat
  • Difuzoare duale; sunet clar si volum puternic
  • Conectivitate bine pusa la punct: NFC, USB C, slot triplu (Dual SIM si MicroSD) etc
  • Husa de calitate in dotarea standard

CONTRA

  • Chipset-ul Snapdragon 636 nu prea face fata in jocuri ‘tari’ gen Asphalt 9
  • Acumulatorul de 3000mAh se goleste rapid la utilizare intensa
  • Display-ul putea fi mai luminos
  • Pret apropiat de cel al smartphone-ului Motorola One Vision (smartphone care este net superior)

Am avut ocazia sa va aducem Moto G7 Plus review romana gratie partenerului nostru de incredere Motorola Romania.

ABOUT THE AUTHOR:

Primul meu smartphone a fost HTC Evo 3D. Un super telefon la vremea lui si de care imi aduc aminte cu mare placere. In prezent, device-urile mele preferate sunt telefoanele high-end/mid-range (nu conteaza diagonala), tabletele si cam tot ce tine de 'ecosistemul' Android. Mentionez ca indragesc mult smartphone-urile cu capabilitati excelente pe partile de foto si video (nu cred ca sunt singurul :) ). In afara 'sferei' Android, imi plac device-urile audio (boxe, placi sunet).