Motorola Edge 50 Neo review in romana – BATERIE SI AUTONOMIE
In carcasa eleganta si slim avem incorporat un acumulator excelent pus la punct. Dansul incorporeaza 4310mAh, fast charging TurboPower cu putere 68W si incarcare wireless cu putere 15W.
Prima data haideti sa parcurgem partea de incarcare. Va mentionam ca nu am testat incarcarea wireless (nu am avut la indemana pad wireless). Apoi, mai trebuie spus ca incarcatorul nu este oferit in dotarea standard.
INCARCARE
Testul de incarcare l-am realizat cu incarcator TurboPower 68W de Motorola Edge 40 (device testat de GadgetLab; il utilizam de cateva luni).
Testul a fost facut cu benchmark-ul de incarcare oferit de aplicatia Antutu. Pragul 6% – 90% a fost realizat in 31 minute, ceea ce este excelent 🙂 Observam din screenshot-ul de mai sus ca puterea maxima de incarcare atinsa pe timpul testului a fost de 50.5W.
ANIMATIE INCARCARE
AUTONOMIE CU ECRANUL SETAT LA REFRESH ‘Auto’ (max 120Hz)
De obicei, testul de autonomie il facem cu aplicatia PCMark. Am rulat bechmark-ul furnizat de aplicatie, insa din pacate el a dat eroare. Am incercat de mai multe ori, insa rezultatul a fost acelasi. Noi banuim ca eroarea a aparut datorita faptului ca PCMark este o aplicatie care nu a mai fost demult actualizata de catre developeri. Acest aspect in combinatie cu sistemul de operare Android 14 de pe device probabil a dus la eroare. In fine.
Astfel ca, pentru testarea autonomiei am apelat la imbatranita versiune de Geekbench 4 (interesant ca aplicatia a rulat fara nici o problema). Va precizam ca pe langa teste de CPU si GPU, versiunea de Geekbench 4 ofera si benchmark pentru baterie (testul nu mai este prezent pe Geekbench 6).
Testul a rulat continuu 16 ore si 21 minute, ceea ce este impresionant. Ne putem astepta la o autonomie reala de cel putin 12 ore (rulaj intens cotinuu).
Motorola Edge 50 Neo review in romana – CONECTIVITATE SI SENZORI
Si uite ca am ajuns la partea de conectivitate. Ea este bine pusa la punct 🙂
FISA TEHNICA
# 5G, 4G, NFC, Bluetooth 5.3, WiFi 802.11 ax, USB C 2.0
# GPS/AGPS/GLONASS/Galileo, Dual SIM (SIM + eSIM), WiFi Direct, WiFi Hotspot
# Senzori – proximitate, lumina ambientala, accelerometru, giroscop, compas
# Altele – scanner amprente (in ecran), deblocare faciala
# Lipsuri – fara slot MicroSD si jack 3.5mm
Motorola Edge 50 Neo review in romana – AMBALAJ SI ACCESORII
In dotarea standard, device-ul include cheita pentru SIM, cablu USB C, husa si documentatie. Va reamintim ca incarcatorul nu este inclus in dotarea standard.
HUSA
In ceea ce priveste husa oferita, surprinde placut faptul ca ea este colorata in ton cu spatele device-ului 🙂 Husa este realizata dintr-un material tare, ofera o buna protectie marginilor/partii din spate si este de calitate ok.