Motorola nu sta cu ‘mainile in san’ in aceasta perioada calduroasa a anului. Legendarul brand introduce oficial smartphone-ul mid-range Motorola Moto P30. Ve-ti descoperi in randurile de mai jos ca device-ul este un model pur mid-range dotat cu hardware interesant si design a la iPhone X.
HARDWARE
Incepem cu dotarile hardware interne. Producatorul a ales popularul chipset Qualcomm Snapdragon 636 (64-bit, octa-core, Adreno 509), ceea ce este excelent. Acest procesor motorizeaza si atractivele terminale Xiaomi Redmi Note 5 si Lenovo Z5.
Va mentionam inca de pe acum ca Moto P30 este foarte similar ca design si specificatii cu terminalul Z5 al celor de la Lenovo. Din punctul nostru de vedere, asta nu este surprinzator deloc deoarece Motorola este parte a gigantul chinez Lenovo.
Un alt aspect care starneste mult interes este capacitatea de memorie. Producatorul nu s-a mai complicat cu modul de 4GB RAM, si a montat pe terminal un impresionant 6GB RAM tip LPDDR4X. Pe partea de stocare, sunt disponibile doua versiuni: 64GB ROM si 128GB ROM. Excelent 🙂
Si acum am ajuns la ceea ce credem a fi cel mai notabil element hardware. Motorola Moto P30 dispune de un ecran cu look superb (margini slim si curbate, decupaj in partea de sus) si caracteristici puternice.
Avem un panou IPS LCD 19:9 accesorizat cu marime de 6.2 inci, sticla 2.5D Corning Gorilla Glass si rezolutie de 2246×1080 pixeli. Pe langa decupaj, display-ul incorporeaza in partea de jos o dunga neagra eleganta pe care este inscriptionat logo-ul Motorola.
DESIGN
Trebuie sa recunoastem ca partea frontala a device-ului arata foarte bine. Spre bucuria noastra, la fel se poate spune si despre zona din spate. Aici gasim tot sticla Gorilla Glass, frumos curbata pe margini si la cele 4 colturi.
Sticla poseda finisaje cu accente glossy ‘puternice’. Ramanem in zona de design si remarcam camera duala, care iese pronuntat deasupra sticlei.
Facem din nou pasul catre hardware. In corpul slim din sticla este incorporat un acumulator nedetasabil de 3000mAh. Bateria nu duce lipsa de fast charging de mare putere, in speta 18W.
CONCLUZIE SI PRET
Motorola Moto P30 reprezinta exemplul perfect de cum trebuie sa fie un smartphone mid-range: frumos, potent, bine echipat si destul de accesibil. Legat de preturi, versiunea cu 64GB costa 303 dolari iar modelul cu 128GB are pret de 361 dolari (valabil pentru piata din China).
Preturile sunt ceva mai mari decat cele ale terminalului Lenovo Z5. Cu toate acestea, noi consideram ca nu sunt rele deloc. Ne asteptam ca smartphone-ul sa apara in curand pe piata din Romania. Va tinem la curent.
Restul de specificatii pentru Motorola Moto P30
- Android 8.0 Oreo cu interfata grafica ZUI 4.0
- Sistem dual-camera 16MP+5MP, flash LED dual-tone, lentile cu apertura F2.2, PDAF autofocus, video 1080p, background blurat, HDR, mod profesional, mod panoramic, mod portret
- Camera frontala 12-megapixeli cu apertura F2.0, video 1080p, functie de infrumusetare, unghi larg de vizualizare
- 4G VoLTE, LTE Cat 6, Dual SIM, MicroSD (256GB), Bluetooth 5.0, WiFi 802.11 a/b/g/n/ac dual-band, WiFi Hotspot, GPS/GLONASS, jack de 3.5mm, port USB tip C cu OTG
- Scanner de amprente (pe spate), Face Unlock
- Dolby audio, game mode
- Senzori: proximitate, lumina, accelerometru, giroscop, compas
- 155.8×75.95×7.69mm si 170 grame
- Culori: alb, negru, albastru
Via: Fonearena.com, Motorola.com