Iata Nokia X71 pareri si pret. Pornim la drum in aceasta ‘proaspata’ saptamana cu un smartphone mid-range facut oficial recent de Nokia. Este vorba despre terminalul X71, o versiune cu upgrade-uri notabile a excelentului smartphone Nokia X7 2018.

Intre terminale, exista diferenta mare pe partea de chipset iar in mod surprinzator, plusul il are terminalul X7. Insa, mai multe detalii despre acest aspect hardware in randurile de mai jos.

Inainte de toate, vrem sa va aducem in atentie mult ‘ravnitele’ detalii despre pret. X71 este listat la vanzare pe magazinul oficial Nokia din China pentru urmatoarele preturi:

  • versiune 6GB RAM + 64GB ROM – 2199 Yuan (327 dolari/291 euro/1384 lei)
  • versiune 6GB RAM + 128GB ROM – 2699 Yuan (402 dolari/358 euro/1700 lei)

Acum ca ne-am lamurit cat costa device-ul, vrem sa va mai mentionam ceva de mare interes. Avand in vedere ca Nokia X7 este varianta chinezeasca a atractivului mid-ranger Nokia 8.1, noi ne asteptam ca producatorul sa lanseze terminalul X71 pe piata din Europa (implicit Romania) sub denumirea de Nokia 8.1 Plus.

Deci ne asteapta o perioada interesanta 🙂 Apropo de terminalul mid-range 8.1 al celor de la Nokia, noi am avut ocazia sa-i realizam device-ului un review complet.

In regula. Inainte de a va prezenta cele mai ‘cool’ noutati pe care le aduce ‘proaspatul’ terminal X71, noi vrem sa va instiintam despre aspectul hardware ciudat si poate usor dezamagitor.

Nokia X71 pareri

# Nokia X71 pareri – Chipset Snapdragon 660 AIE

Avand in vedere faptul ca ‘batranul’ telefon Nokia X7 utilizeaza chipset-ul Snapdragon 710, era ceva normal si firesc ca noul model sa ascunda sub capota ceva mai nou si mai vitezist. Din pacate nu este asa.

Producatorul a luat hotararea de a merge pe mana propulsorului Qualcomm Snapdragon 660 AIE. Sa nu ne intelegeti gresit. Chipset-ul SD660 este unul care dispune de multi cai putere.

Practic versiunea AIE de Snapdragon 660 este ceva mai performanta decat varianta standard de SD660. Asta e bine.

Insa, daca punem la socoteala motorizarea SD710 de pe device-ul X7, era logic ca noul telefon sa utilizeze un chipset superior, gen Snapdragon 675, care propulseaza terminale precum Xiaomi Redmi Note 7 Pro si Meizu Note 9.

Nu este ceva ‘suparator’ prezenta pe device a propulsorului SD660 AIE, insa exista o mica urma de dezamagire. In fine.

Acum haideti sa facem pasul catre cele mai de interes elemente hardware. Va asiguram ca nu o sa regretati 🙂

Nokia X71 pareri

1. Nokia X71 pareri – Display dotat cu perforatie si aspect impecabil

Primul lucru care ne-a sarit in ochi atunci cand am observat partea frontala a device-ului, este display-ul cu ratie ecran/corp ‘neobisnuit’ de mare.

Pe site-ul oficial se precizeaza ca ecranul ocupa 93% din intreg panoul frontal iar asta este destul de impresionant. Practic afisajul este aproape lipsit de margini. In partea de jos avem o dunga neagra subtila si atat.

Cel de-al doilea aspect care ne-a captat atentia este perforatia din partea stanga sus, in care este incorporata camera frontala de 16-megapixeli. Smartphone-ul este primul model Nokia dotat cu perforatie.

Din punct de vedere vizual, ‘gaura’ din display ofera partii frontale un aspect modern si cu tenta de high-tech. In zilele in care traim asta este important. Gata cu design-ul. Haideti sa trecem la ceea ce intereseaza si atrage pe toata lumea, in speta specificatiile display-ului. Noi consideram ca ele sunt foarte ok.

CARACTERISTICI TEHNICE PENTRU AFISAJ

  • Panou Pure Display
  • Matrice IPS LCD
  • Diagonala de 6.39 inci
  • Rezolutie FHD+ (2310×1080 pixeli)
  • Format 19.3:9
  • Luminozitate de 500 niti
  • Rata contrast de 1400:1
  • Geam curbat 2.5D
  • 400 PPI densitate pixeli

2. Nokia X71 pareri – Camera principala tripla; senzor potent dotat cu 48MP

O alta premiera pentru Nokia in ceea ce priveste smartphone-ul X71 este camera principala. Ea poseda un total de 3 senzori: 48MP (F1.8) + 8MP + 5MP (F2.4). Destul de impresionant. Vrem sa va detaliem fiecare din cei 3 senzori.

Cel de 48-megapixeli este cel primar si poseda optica Carl ZEISS si tehnologie AI scene recognition (identificare a mod automat de diverse peisaje, scenarii foto etc).

Senzorul de 8-megapixeli dispune de lentile ‘super wide angle’ cu 120 grade care permit capturarea in cadru a mai multa imagine si detalii foto.

Cel de-al 3-lea senzor, in speta 5-megapixeli, are ca si responsabilitate adaugarea efectului de background blurat sau mai bine zis ‘celebrul’ efect Bokeh.

Cat despre restul de dotari ale sistemului tri-camera, putem spune ca el poseda diverse functii moderne si utile.

Avem tehnologie ‘Super night shot’ (fotografiere pe timp de noapte), dimensiune pixel de 1.6um (care captureaza de doua ori mai multa lumina decat un pixel cu dimensiune standard), focalizare tip PDAF, procesor de imagine care ajusteaza luminozitatea si zgomotul de fond, flash LED dual, auto HDR, mod portret si captura video la 4K 30fps.

Suntem convinsi ca sunteti de acord cu noi cand spunem ca terminalul dispune de o camera principala puternica. Prin urmare, asteptarile noastre sunt mari in ceea ce priveste comportamentul excelent la poze si filmari.

Nokia X71 pareri – IATA RESTUL DE SPECIFICATII TEHNICE

  • Sistem de operare Android 9.0 Full stock
  • Memorie – 6GB RAM + 128GB ROM sau 6GB RAM + 64GB ROM; RAM-ul este de tip LPDDR4X iar ROM-ul de tip eMMC 5.1
  • Baterie 3500mAh cu fast charging 18W
  • Conectivitate – Dual 4G VoLTE, slot Dual SIM, Bluetooth 5.0, WiFi 802.11 ac dual-band, Radio FM, jack 3.5mm, slot MicroSD (max 256GB), GPS/AGPS/GLONASS/Beidou
  • Senzori – amprenta (pe spate), compas, giroscop, proximitate, lumina, accelerometru
  • Difuzor audio dotat cu amplificator; microfoane duale cu inregistrare Nokia OZO
  • Carcasa din sticla (fata/spate) si metal (pe margini); buton de pornire/oprire care se lumineaza atunci cand primesti mesaje, notificari etc
  • 157.19 x 76.45 x 7.98 mm si 180 grame
  • Culoare – negru

CATEVA SCURTE OBSERVATII

Remarcam faptul ca telefonul dispune de buton pornire/oprire dotat cu iluminare. Cool 🙂 Butonul se lumineaza pe margini in alb atunci cand primesti diverse notificari, apeluri, mesaje etc.

Pe site-ul Nokia se mentioneaza efectul de iluminare difera in functie de tipul de notificare primit.

Nokia X71 pareri

Ne pare bine sa vedem ca producatorul a echipat acest atractiv mid-range cu memorie de capacitate mare (6GB RAM/128GB), similar cu ceea ce gasim pe terminalul Nokia 8 Sirocco.

Nokia X71 pareri – CONCLUZIE

Noul smartphone Nokia X71 este unul atractiv (spre foarte atractiv). Dotarile sunt excelente, design-ul este ca de obicei impecabil iar pretul pentru versiunea cu 64GB ROM este bun.

Era ideal daca device-ul dispunea de motorizarea Snapdragon 675. Noi asteptam cu nerabdare lansarea versiunii globale a acestui device, care cel mai probabil va purta denumirea de Nokia 8.1 Plus.

Sursa

ABOUT THE AUTHOR:

Primul meu smartphone a fost HTC Evo 3D. Un super telefon la vremea lui si de care imi aduc aminte cu mare placere. In prezent, device-urile mele preferate sunt telefoanele high-end/mid-range (nu conteaza diagonala), tabletele si cam tot ce tine de 'ecosistemul' Android. Mentionez ca indragesc mult smartphone-urile cu capabilitati excelente pe partile de foto si video (nu cred ca sunt singurul :) ). In afara 'sferei' Android, imi plac device-urile audio (boxe, placi sunet).