Primele detalii despre smartphone-ul Oukitel K3 au fost publicate pe site-ul nostru cam pe la mijlocul lunii Iulie. Astazi avem placerea sa va anuntam ca telefonul are pagina dedicata pe site-ul oficial iar asta ne ofera acces la detaliile hardware complete si imagini de calitate.

Oukitel K3 este un smartphone cu focus accentuat pe dotarile foto. Avem camera principala duala si camera selfie tot duala. Ambele pot face captura foto cu efect ‘Bokeh’ (blur in background).

Camera principala dispune de 13MP + 2MP, flash LED si autofocus. Cei doi senzori foto sunt pozitionati pe verticala iar intre ei sade elegant blitz-ul LED. Camera selfie incorporeaza aceeasi pereche de senzori 13MP + 2MP. Flash-ul LED acompaniaza camera frontala.

Smartphone-ul lasa o impresie optimista din punct de vedere foto. La fel este si cu hardware-ul intern. K3 ruleaza o configuratie dotata cu 4GB RAM, 64GB si procesor octa-core MediaTek 1.5GHz.

Elementul hardware care impresioneaza este acumulatorul de 6000mAh. Acesta este capabil de peformante respectabile: 400 ore de standby, 25 ore de Facebook, 48 ore de auditie, 5 zile de utilizare si 40 ore de convorbiri .

Bateria include tehnologie quick charging de la MediaTek. Incarcarea pana la 100 de procente sa face in 1 ora si 50 de minute, ceea ce nu e rau deloc.

In cazul display-ului sa mers pe mana unui panou bun marca Sharp echipat cu rezolutie FHD, diagonala de 5.5-inch si sticla curbata 2.5D. Phablet-ul Dual SIM este compatibil 4G LTE si are la bord noul sistem Android 7.0 Nougat.

Partea frontala are design atractiv si senzor de amprente. De-o parte si de alta a scanner-ului de amprente gasim butoane capacitive pentru operare. Carcasa eleganta este realizata din materiale de lux gen sticla si metal.

Spatele si fata sunt invelite cu sticla curbata iar pe margini avem o rama metalica stilata. La 9.9 milimetri putem spune ca device-ul este destul de slim. Per total, noi credem ca device-ul are un design superb.

Oukitel K3 arata foarte bine ca design si ca specificatii hardware. Pe noi ne incanta acumulatorul mare de 6000mAh, cele doua camere duale si combinatia de 4GB RAM + 64GB. Smartphone-ul va fi scos la vanzare la un pret de aproximativ 200 dolari.

Specificatii detaliate pentru Oukitel K3

  • Android 7.0 Nougat
  • Display Sharp 5.5-inch, 1920×1080 pixeli, multitouch in 5 puncte, sticla Asahi 2.5D
  • 4GB RAM, 64GB memorie, MicroSD (256GB)
  • Procesor octa-core 64-bit MediaTek MT6750T 1.5GHz cu placa video Mali T860 MP2
  • Acumulator Lithium-Ion nedetasabil de 6000mAh cu tehnologie quick charging MediaTek Pump Express 9V/2A
  • Camera principala duala 13MP + 2MP cu flash LED, autofocus
  • Camera selfie 13-megapixeli + 2-megapixeli cu flash LED
  • 4G LTE, Dual SIM Dual Standby, WiFi 802.11 a/b/g/n, WiFi Hotspot, MicroUSB 2.0 cu OTG, GPS cu A-GPS, Bluetooth
  • Senzor de amprente frontal Microarray, giroscop, proximitate
  • Culori: negru, albastru
  • 9.9 milimetri si 209 grame

Sursa: Oukitel.com

ABOUT THE AUTHOR:

Primul meu smartphone a fost HTC Evo 3D. Un super telefon la vremea lui si de care imi aduc aminte cu mare placere. In prezent, device-urile mele preferate sunt telefoanele high-end/mid-range (nu conteaza diagonala), tabletele si cam tot ce tine de 'ecosistemul' Android. Mentionez ca indragesc mult smartphone-urile cu capabilitati excelente pe partile de foto si video (nu cred ca sunt singurul :) ). In afara 'sferei' Android, imi plac device-urile audio (boxe, placi sunet).