Precum si numele sugereaza, Marshall Headphones, este o companie axata pe producerea de casti audio. Cu toate acestea compania engleza a lansat un smartphone intitulat Marshall London. Telefonul nu iese cu nimic in evidenta daca analizam specificatiile hardware: ecran de 4.7 inch cu rezolutia 1280×720, procesor Qualcomm Snapdragon 410, 2GB RAM, 16GB stocare, camera foto principala de 8MP si camera frontala de 2MP.
Zona in care Marshall London straluceste este partea de audio. Practic avem de-a face cu un device dedicat pasionatilor de muzica. Pe partea frontala sunt prezente doua difuzoare care conform producatorului fac din smartphone-ul Marshall London unul dintre cele mai zgomotoase device-uri mobile din lume.
Telefonul este echipat cu doua mufe jack de 3.5 mm ce practic permite conectarea a doua perechi de casti. De asemenea smartphone-ul vine echipat cu M-Button, buton localizat in partea de sus a telefonului ce permite pornirea aplicatiei pentru muzica.
Ce este special e faptul ca ajustarea volumului se realizeaza prin intermediul unei rotite scroll. In zona de hardware, gadget-ul este echipat cu placa audio Wolfson WM8281 Audio Hub. Avem practic un procesor audio dedicat muzicii ce este capabil sa redea piesele preferate la o calitate ridicata. De mentionat este ca procesorul audio este capabil sa ruleze fisiere audio in format FLAC.
Precum era de asteptat, Marshall London include casti audio Marshall de o calitate excelenta. Smartphone-ul este disponibil la precomanda pentru suma de 585 dolari iar livrarile se onoreaza incepand cu data de 17 August.