Lenovo Tab P12 review in romana – CONCLUZIE SI PRET
Nu exageram cand spunem ca noul Lenovo Tab P12 este o tableta excelenta. Device-ul este pur si simplu ideal pentru consum de continut media.
Tableta ne-a impresionat prin diverse aspecte, insa partea hardware care straluceste (poate ne-a cam luat valul) este bateria.
Aproape 14 ore de autonomie la o utilizare intensa si continua este foarte impresionant 🙂 In ceea ce priveste restul de segmente, tableta se prezinta excelent 🙂
Chipset-ul Dimensity 7050 face fata fara probleme ecranului de inalta rezolutie (performante foarte bune la utilizare, gaming perfect decent), display-ul este foarte bun, sistemul audio JBL (4 boxe) e performant, carcasa este slim/eleganta, avem o conectivitate atractiva, stocarea este rapida si de capacitate generoasa, sistemul de operare e rapid si bine optimizat etc.
Parti slabe ? Mai degraba lipsuri (unul singur 🙂 ). Din pacate, tableta nu dispune de jack 3.5mm. Avand in vedere profilul multimedia al device-ului, jack-ul audio trebuia sa fie prezent. Asta este.
In ceea ce priveste stylus-ul si tastatura + husa/stand, acestea sunt niste accesorii utile si de o foarte buna calitate.
Lenovo Tab P12 review in romana
Si acum haideti sa facem pasul catre partea de pret. Pachetul tableta + stylus Lenovo Tab Pen Plus costa 399 euro. Acest combo va fi lansat curand in Romania pentru pretul de aproximativ 1970 lei.
In ceea ce priveste pachetul complet format din tableta + Lenovo Keyboard Pack (tastatura si stand) + stylus Lenovo Tab Pen Plus, el costa 499 euro. Acest pachet va fi lansat curand in Romania pentru suma de aproximativ 2460 lei.
Noi consideram ca preturile sunt bune. Daca Lenovo o sa lanseze tableta in Romania fara niciun accesoriu, ne putem astepta la un pret cuprins intre 1500 – 1600 lei.
PRO
- Design superb, profil slim 6.9mm, constructie solida
- Display excelent; 12.7 inci, 2944×1840 pixeli, tehnologie HDR10+, luminozitate foarte buna
- Configuratie performanta: chipset Dimensity 7050, 8GB RAM + 128GB UFS 2.2
- Chipset-ul Dimensity 7050 nu se incalzeste tare la rulaj intens prelungit
- Sistem de operare Android 13 (interfata Lenovo ZUI) excelent optimizat si bogat in setari
- Sistem audio performant; 4 boxe JBL cu Dolby Atmos
- Camera selfie potenta pe partea de video (filmare 4K 30fps de calitate)
- Senzor de amprente precis si destul de rapid
- Baterie de 10.200mAh; autonomie impresionanta si incarcare decent de rapida
- Conectivitate atractiva – MicroSD, WiFi 802.11 ax, diversi senzori
- Stylus-ul Lenovo Tab Pen Plus este excelent
- Pachet-ul Lenovo Keyboard Pack (tastatura + husa cu stand) este foarte util
- Preturi bune
CONTRA
- Nu are jack 3.5mm
Am avut ocazia sa va aducem Lenovo Tab P12 review in romana gratie partenerului nostru Lenovo Romania.