Iata Motorola One Zoom pareri si pret in Romania. In ultima perioada, Motorola se afla pe o ‘traiectorie’ ascendenta, iar asta doar poate sa ne bucure.
Producatorul a pus mult focus pe segmentul de telefoane mid-range premium cu pret relativ accesibil iar rezultatul acestei strategii sunt atractivele smartphone-uri Motorola One Vision si Motorola One Action. Va invitam sa faceti click pe fiecare link in parte deoarece ve-ti fi ‘directionati’ catre recenziile pentru acele terminale. Va dorim inca de pe acum lectura placuta 🙂
Uite ca Motorola continua momentul bun in care se regaseste si adauga un nou ‘membru’ familiei ‘One’ de telefoane. ‘Proaspatul’ device adopta denumirea de One Zoom. Suna bine 🙂
Va spunem inca de pe acum ca avem de-a face cu cel mai puternic mid-range Motorola al momentului.
Apelam la un pic de ‘teasing’ si va mentionam ca smartphone-ul poseda motorizare Snapdragon potenta, sistem quad-camera, display OLED, baterie mare cu fast charging, look premium etc. Ce parere aveti? Aceasta ‘reteta’ are potential sa fie foarte gustoasa 🙂
Legat de pret si disponibilitate, smartphone-ul va ajunge in Romania din Octombrie pentru suma de 2000 lei. Momentan ne abtinem sa ne dam o parere despre pret. Asta o vom face pe final de articol la ‘concluzie’.
In randurile de mai jos va aducem principalele 5 puncte forte ale acestui nou ‘dispozitiv’.
A. Motorola One Zoom pareri – BATERIE si CHIPSET
De obicei demaram un articol cu cel mai ‘spectaculos’ element hardware regasit pe anumit telefon. Insa, ne aflam intr-o perioada in care producatorii de telefoane (nu toti) inca neglijeaza partea de acumulator a anui smartphone.
In acest conext, ii laudam pe cei de la Motorola pentru faptul ca si-au echipat noul One Zoom cu o baterie de 4000mAh dotata cu tehnologie fast charging 15W.
Insa, noi nu suntem pe deplin multumiti de incarcarea rapida prezenta pe device. ‘Spargem gheata’ si va mentionam ca smartphone-ul dispune de performantul chipset Qualcomm Snapdragon 675. Excelent 🙂
Chipset-ul SD675 este compatibil cu tehnologia de incarcare Quick Charge 4+, care poseda un ‘output’ de maxim 27W.
In acest context noi am fi dorit ca producatorul sa implementeze pe bateria lui One Zoom un fast charging de minim 18W. Va mentionam faptul ca Samsung Galaxy A70 (echipat cu acelasi Snapdragon 675) poseda fast charging cu putere de 25W.
B. Motorola One Zoom pareri – DISPLAY DOTAT CU SCANNER AMPRENTE
Unul dintre cele mai impresionante elemente hardware ale device-ului este fara indoiala display-ul. De ce spunem asta ? Producatorul a impins deoparte invechitul panou IPS LCD si a facut terminalul ‘fericit’ prin echiparea sa cu panou OLED, care incorporeaza amprenta 🙂
Va mentionam ca One Zoom este cel de-al doilea smartphone Motorola dotat cu amprenta in ecran. Primul este Moto Z4 (terminalul dispune si el de propulsor Snapdragon 675).
Pe partea de caracteristici, display-ul este un ‘mid-range’ excelent. Avem diagonala mare de 6.4 inci, format 19:9, rezolutie Full HD+ (2340×1080 pixeli), raport ecran/corp de 85 procente, notch mic in forma de U si protectie cu sticla 2.5D Panda King (durabilitate similara cu ceea ce ofera sticla Corning Gorilla).
O SCURTA OBSERVATIE
Nu putem trece cu vederea combo-ul baterie 4000mAh + ecran OLED FHD+. Ne asteptam doar la lucruri bune de la aceasta pereche 🙂
C. Motorola One Zoom pareri – CAMERA PRINCIPALA DE TIP QUAD
Denumirea device-ului de One Zoom provine de la sistemul quad-camera care poseda lentile cu zoom optic 3X. Asta inseamna ca ‘aparatul’ foto principal dispune de potential pentru a captura poze ‘aratoase’ si atunci cand obiectivul camerei este setat sa filmeze obiecte, cladiri, peisaje etc de aproape. Interesant si util 🙂
Setup-ul camerei consta din senzorii 48MP (F1.7)+16MP (ultra wide 117 grade)+8MP (telefoto cu zoom optic 3X)+5MP (bokeh/adancime).
Va precizam ca senzorul de 48MP poseda tehnologie quad-pixel iar asta se ‘traduce’ in imagini cu rezolutie efectiva de 12-megapixeli. Ne pare bine sa vedem ca senzorul ultra wide dispune de multi megapixeli 🙂
Facem pasul catre functiile/dotarile camerei. Sistemul quad-camera incorporeaza flash LED dual, tehnologie OIS de stabilizare a imaginii, focalizare PDAF, mod Night Vision (pozare pe timp de noapte), mod portret, tehnologie AI, filtre live, panorama, HDR, video Hyperlapse, video slow-motion, captura video in 4K 30fps etc. Camera are la bord un nivel generos de dotari iar asta este binevenit 🙂
D. Motorola One Zoom pareri – CONECTIVITATE GENEROASA
Un alt atu care nu poate fi ignorat este zona de conectivitate a acestui terminal. Avem atat dotari clasice/esentiale, cat si dotari tipice pentru un mid-range premium generatie 2019.
# NFC, Bluetooth 5.0, USB C 3.1, WiFi a/b/g/n/ac, Face Unlock (deblocare faciala),
# Dual SIM, jack 3.5mm, Radio FM, slot MicroSD (disponibil in regim Single SIM), GPS/AGPS/GLONASS/Beidou/Galileo
# Senzori – accelerometru, compas, giroscop, proximitate, lumina
E. Motorola One Zoom pareri – STOCARE RAPIDA SI DESIGN PREMIUM
Similar cu ceea ce ofera smartphone-urile One Action si One Vision, terminalul dispune de combinatia 4GB RAM (LPDDR4X)+128GB ROM (UFS). Poate era mai interesant daca telefonul dispunea de 6GB RAM, insa sunt perfect in regula si cei 4GB de RAM 🙂
Ne mutam privirea catre design. Aici se face remarcat spatele device-ului, care gratie camerei principale, poseda un look de ‘efect’. Sistemul quad-camera este integrat intr-un ‘decupaj’ de dimensiune destul de generoasa.
Senzorii foto sunt ‘aliniati’ de-o parte si de alta iar in partea de jos poate fi zarit logo-ul Motorola. Un aspect foarte cool legat de logo e ca acesta este luminat atunci cand primesti notificari. O chestie tare 🙂 Remarcam faptul ca ‘decupajul’ iese destul de mult in afara carcasei.
Apropo de carcasa, zona din spate este acoperita cu sticla Gorilla Glass 3 iar pe margini de jur imprejur sade o rama metalica eleganta. Per total, noi suntem de parere ca telefonul arata foarte bine.
IATA RESTUL DE SPECIFICATII TEHNICE
- Android 9.0 Pie; asistent vocal Google Assistant si customizari Moto Actions
- Camera secundara de 25-megapixeli, F2.0, tehnologie quad-pixel, display flash, mod portret, tehnologie AI, mod de pozare selfie in grup, video 1080p 30fps
- 75 x 158 x 8,8 mm si 190 grame
- Culori – gri, violet, maro
- Altele – durabilitate la stropiri cu apa, difuzor audio (pe marginea de sus), 3 microfoane
Motorola One Zoom pareri – GANDURI DE FINAL
Nu exageram deloc cand spunem ca noul Motorola One Zoom este un device mid-range excelent pus la punct. Insa, nu suntem asa de siguri in ceea ce priveste pretul de 2000 lei. Pentru un mid-range (fie el si premium) este mult. Noi credem ca cel mai potrivit ar fi un pret de 1600 lei.
In cei 2000 lei cat costa terminalul One Zoom, te poti ‘atinge’ de device-uri high-end precum Xiaomi Mi 9 (Snapdragon 855, fast charging 27W, wireless charging 20W).