Acum la inceput de weekend avem placerea sa va aducem al doilea review marca GadgetLab pe 2019. Este vorba despre Samsung 40NU7122 pareri si review Romania – Avem de-a face cu un televizor LED Smart 4K din zona entry-level.
TV-ul (in versiune UE40NU7122K) poseda design slim/elegant, un panou 4K VA mai mult decat decent si diverse dotari atractive. Vrem sa va mentionam ca televizorul a fost achizitionat inainte de Craciun pentru suma de 1400 lei.
Samsung 40NU7122 pareri
DESIGN – Samsung 40NU7122 pareri
Cu televizorul scos din cutie si instalat in camera, noi am ramas placut surprinsi de aspectul elegant si modern. Samsung UE40NU7122K este dotat cu rame slim si constructie din plastic negru cu tenta de gri.
Pe noi ne-a impresionat faptul ca ramele televizorului sunt mai subtiri decat ale monitorului LCD pe care il folosim la birou. Pe rama din partea de jos gasim logo-ul producatorului, care este inscriptionat pe o insertie de culoare argintie.
TV-ul este sustinut de doua picioare asezate de-o parte si de alta. Instalarea lor se face usor si rapid. Picioarele sunt realizate dintr-un plastic solid, sunt dotate dedesubt cu tampoane de cauciuc si ofera o buna sustinere si stabilitate.
Problema acestui tip de design cu picioare de-o parte si de alta este ca ai nevoie de un mobilier/masa cu dimensiuni generoase. Daca televizorul avea suport asezat la mijloc, amplasarea TV-ului era o idee mai simpla.
Privita din lateral, carcasa este subtire. Ea devine usor bombata inspre mijloc. Observam in partea de jos ca piciorul de sustinere este destul de lat. Asta e important.
CONSTRUCTIE – Samsung 40NU7122 pareri
Partea din spate este realizata dintr-un plastic de o calitate surprinzator de ok. El poseda design cu striatii si nu iti lasa impresia de ieftin.
In ceea ce priveste constructia/asamblarea, aici realizezi ca ai de-a face cu un produs entry-level. La manevrare, plasticurile ‘scrasnesc’ (cand televizorul este prins de-o parte si de alta).
Avand in vedere pretul, putem spune ca nu ne surprinde acest aspect. Pana la urma, un TV nu este ca un smartphone (nu il plimbi toata ziua cu tine). Odata fixat pe mobilier, nu mai ai treaba cu el. Pentru noi, constructia ‘subreda’ nu este un mare minus.
In ceea ce priveste suprafata display-ului, ea este semi-lucioasa. Device-ul este ‘utilizabil’ atunci cand este expus spre o fereastra sau o sursa de lumina. Din acest unghi se poate observa clar cat de slim este rama TV-ului.
Per total, noi ne declaram multumiti de design-ul acestui smart TV. Constructia/asamblarea clar nu este un punct forte, insa nu este ceva care sa deranjeze prea tare. Pana la urma, device-ul a costat 1400 lei.
GALERIE FOTO – Samsung 40NU7122 pareri
DISPLAY – Samsung 40NU7122 pareri
Pe partea de panou, primim un display VA de 40 inci (101 cm) dotat cu rezolutie 4K (3840×2160 pixeli), tehnologie HDR/HDR10+, culori pe 30 biti, format 16:9, 110 PPI (densitate pixeli), iluminare Edge-LED si rata refresh de 60 Hz. Televizorul dispune de tehnologie ‘Frame interpolation’ (PQI – picture quality Index) de 1300.
Cu toate ca avem de-a face cu un TV 4K de buget, noi suntem de parere ca imaginea redata de display este una de calitate. Afisajul este luminos, excelent colorat iar continutul video in 4K se vede foarte bine.
Noi am testat clipuri video 4K 60fps de pe YouTube, si putem spune ca TV-ul scoate o imagine atractiva. Unghiurile de vizibilitate sunt bune (TV-ul poate fi urmarit din unghi fara ca imaginea sa isi piarda din culoare) iar negrul redat este unul autentic (nu are nuanta de gri). Pe modelul testat nu am sesizat urme ‘light-bleeding’.
In ceea ce priveste comportamentul panoului atunci cand vine vorba de imagini cu multa miscare, noi consideram ca TV-ul se descurca decent. Televizorul dispune de functie Auto Motion Plus (PQI 1300) care ofera o imagine cursiva in scenele cu impuscaturi sau multe explozii.
Sunt momente cand imaginea ‘agata’ un pic (atunci cand actiunea pe ecran devine foarte intensa), insa nu e ceva deranjant. Vrem sa mentionam ca fenomenul de ‘agatare’ este ceva mai prezent cand se urmareste o partida de tenis sau un meci de fotbal. Insa, va asiguram ca per total TV-ul se descurca bine cu imaginile in care exista multa miscare.
# Samsung 40NU7122 pareri
In jocuri (noi am conectat o consola Xbox One) imaginea arata placut. Noi recomandam ca atunci cand te joci, TV-ul sa aiba imaginea setata pe Game Mode. Cu display-ul setat astfel, trebuie sa umbli un pic in setarile de imagine (culoare, contrast setate la maxim).
In acest fel, imaginea redata are calitate similara cu cea fara Game Mode activat. Daca optezi sa te joci fara Game Mode activat, in jocurile cu multa miscare (racing, shooter, fotbal) trebuie oprita functia Auto Motion Plus.
Imaginea este foarte cursiva, insa functia nu reuseste sa tina pasul cu imaginea care se misca rapid si continuu. Astfel ca, sunt momente cand imaginea afisata brusc scade in rezolutie si se vede cam urat. Cu Auto Motion Plus oprit, totul este ok.
Legat de vizionare programe TV, canalele in HD se vad foarte bine. Se remarca HBO, Film Now, Digi Sport, Nat Geo HD si Wild si Eurosport. In cazul canalelor HD cu filme, calitatea imaginii depinde mult de cat de nou este filmul.
Canalele TV in rezolutie SD nu se vad prea grozav. In ceea ce priveste rapiditatea cu care sunt schimbate canalele TV, acest model Samsung se descurca binisor (cam 2.5 secunde intarziere la schimbare canal).
Samsung 40NU7122 pareri
Am fost foarte curiosi de cum se vede noul canal Digi 4K. Documentarele noi si meciurile de fotbal (am prins in reluare un meci de-al lui Real Madrid) se vad excelent. Programele mai vechi (gen Air Crash Investigation) sunt scalate in 4K iar calitatea imaginii este ok, insa clar nu impresioneaza.
Partea de Smart TV o vom analiza imediat in randurile de mai jos. Vrem insa sa va mentionam ca televizorul nu dispune de functie PVR/Time Shift (pauzare, inregistrare canale TV).
Sunt sanse ca aceasta functie sa poata fi activata din meniul ‘Service’ al televizorului. Insa, procedura este mult prea complicata si exista riscul ca dupa activare, TV-ul sa nu mai functioneze. Tehnologia Time Shift era clar binevenita, insa noi consideram ca se poate ‘trai’ si fara ea.
Daca iti doresti atat de mult functia de pauzare/inregistrare continut de pe canale TV, asta poate fi rezolvat printr-un TV Box (cel putin in reteaua Digi TV).
SUNET, CONECTIVITATE si TELECOMANDA – Samsung 40NU7122 pareri
# Samsung 40NU7122 pareri
Pe partea de audio, televizorul dispune jos de doua difuzoare cu putere totala de 20 wati. Sistemul de sunet este optimizat cu tehnologia Dolby Digital Plus. Noi ne declaram multumiti spre foarte multumiti de felul in care suna boxele TV-ului.
Volumul este puternic, sunetul are claritate iar basul este destul de bine redat. Din software-ul TV-ului, sunetul poate fi reglat/ajustat dupa bunul plac (ai la dispozitie 3 presetari, egalizator etc).
Cu toate acestea, noi va recomandam conectarea unui sistem audio dedicat (boxe stereo sau home cinema cu sateliti si subwoofer).
Ca si conectivitate, acest model de Samsung sta bine. Avem 2 porturi USB 2.0, 3 porturi HDMI, LAN, antena, slot CI+ (pentru smart card), iesire audio optica, 2 x jack 3.5mm (AV, Video Component), WiFi 802.11 b/g/n, WiFi Direct, DLNA si Miracast.
Telecomanda din dotare are dimensiune medie si este destul de intuitiva la utilizare. Cele mai importante butoane (volum, schimbare canale) sunt mari si usor de gasit pe timp de noapte.
Nu ne place faptul ca butonul care aceseaza lista cu canale este prea mic. Butonul care selecteaza sursa este asezat sus in coltul din dreapta si este usor de gasit. Butonul de pornire\oprire este mare si plasat inspirat.
‘Tastele’ din cauciuc ofera un feedback bun la apasare iar plasticul din care e construita telecomanda e unul de calitate.
Vrem sa mentionam ca in momentul cand am vrut sa desfacem capacul din spate pentru a introduce bateriile, cu mana nu am reusit sa-l scoatem. A trebuit sa apelam la o surubelnita cu varf subtire si usor sa fortam plasticul care acopera zona cu bateriile.
SISTEM DE OPERARE – Samsung 40NU7122 pareri
Smart TV-ul Samsung UE40NU7122K functioneaza cu sistemul de operare Tizen 4.0. Interfata grafica are design simplist dar aratos (culoare alba cu tenta de albastru). Meniurile sunt usor de utilizat iar ca si rapiditate, TV-ul merge ok.
Exista un pic de lag cand se navigheaza prin meniuri, insa nu este ceva foarte deranjant. Sistemul de operare Tizen este propulsat de o configuratie hardware echipata cu procesor quad-core (conform spuselor celor de la Samsung). Cand se navigheaza prin setari si meniuri, parca nu se prea simte prezenta procesorului quad-core.
Insa, el isi ia revansa pe deplin atunci cand vine vorba de partea de Smart (YouTube, HBO Go, Samsung Apps etc). Cel mai mult am testat TV-ul in YouTube si HBO Go iar aceste aplicatii ruleaza neasteptat de cursiv.
Insa, vrem sa va mentionam un aspect foarte important. Versiunea de Tizen cu care vine instalat TV-ul este foarte instabila. Dupa 10 minute de vizionare HBO Go, aplicatia se inchide din senin. Cand se ruleaza filme de pe un hard disk extern, media-player-ul TV-ului merge greoi si face crash frecvent (filmele se blocheaza, derularea merge greoi etc).
# Samsung 40NU7122 pareri
Pentru a face televizorul mult mai stabil ca si software, noi va recomandam sa faceti un update de software prin USB si nu prin WiFi.
Vizitati pagina oficiala de suport pentru modelul Samsung UE40NU7122K si mergeti la sectiunea ‘Descarcari’. Aici gasiti cea mai noua versiune de Tizen si un ghid despre cum se face update-ul prin USB (cu hard disk extern sau flash drive).
Noi am facut update-ul inainte de finalul lui 2018 la versiunea de Tizen 1152. Aceasta versiune este stabila. HBO Go crash-uieste rar iar media player-ul TV-ului ruleaza mult mai bine.
In acest moment, pe pagina de suport a modelului UE40NU7122K este disponibila versiunea 1202.5 a sistemului Tizen.
Legat de media player-ul televizorului, el poate rula fara probleme cele mai noi formate video. Am remarcat faptul ca player-ul nu suporta audio DTS. Pentru unii asta poate fi un mare minus.
Din player nu poti schimba partea de limba audio a fisierului video (daca clipul video este disponibil in mai multe limbi). Din player ti se ofera optiunea de a alege dimensiunea subtitrarii, ceea ce este util.
# Samsung 40NU7122 pareri
In ceea ce priveste zona de aplicatii, ecosistemul Samsung Apps ruleaza foarte bine. Aplicatiile sunt instalate si deschise rapid. Toate programele pe care le-am testat au rulat cursiv.
Ca si parere personala, noi consideram ca partea de aplicatii este in mare parte inutila. Singurele programe care conteaza cu adevarat sunt YouTube, Hbo Go, Netflix si poate Amazon Prime Video. Ar mai fi aplicatiile de meteo si radio online. Restul sunt de umplutura.
Conectarea smartphone-ului la TV se face prin aplicatia Smart Things. Aplicatia iti pune la indemana o telecomanda virtuala pentru a controla televizorul.
Redarea de continut media (poze, video) prin DLNA se face destul de rapid (testat cu HTC U Ultra). Functia de Miracast (oglindire ecran smartphone pe TV) are ceva lag, insa ruleaza decent.
La televizor se poate conecta mouse si tastatura wireless (este nevoie ca acele accesorii sa aiba receiver). Cu tastatura se poate naviga prin meniul televizorului si prin aplicatii. Mouse-ul este util atunci cand se utilizeaza browser-ul de internet al TV-ului.
Apropo de browser, el ruleaza cursiv atat timp cat sunt deschise site-uri cu putin continut tip flash si reclame. Am deschis YouTube prin intermediul browser-ului iar rulajul este rezonabil.
GALERIE SISTEM DE OPERARE
CONCLUZIE
Noi suntem de parere ca smart tv-ul 4K Samsung UE40NU7122K este o alegere buna spre foarte buna in segmentul de pret 1400-1500 lei.
Noi recomandam cu caldura acest model persoanelor care vor sa-si inlocuiasca vechiul TV FHD non smart cu ceva performant, modern si elegant. Daca sunteti pretentiosi in ceea ce priveste calitatea imaginii si a constructiei, va recomandam sa va orientati catre modele de la 2000 lei in sus.
PRO
- Design slim si elegant
- Panou 4K destul de potent
- Sistem audio de calitate (doua boxe, 20W)
- Conectivitate bine pusa la punct
- Dupa update prin USB la Tizen 1152, sistemul de operare este foarte stabil
- Meniuri simple si interfata grafica placuta
- Aplicatiile HBO Go, YouTube, Netflix ruleaza cursiv
- Conectarea la smartphone se face rapid
- DLNA, Miracast, se poate conecta tastatura si mouse
- Browser decent de internet
- Telecomanda comoda si destul de intuitiva
- Picioare de sustinere solide
- Pret accesibil
CONTRA
- Constructie subreda (la manevrare plasticurile scartaie)
- Fara PVR/Time Shift
- Sistemul de operare preinstalat este foarte instabil (crash aplicatii, media player-ul se blocheaza)
- Media player-ul nu suporta DTS