ZTE a lansat in SUA un smartphone foarte interesant. Terminalul intitulat ZTE Axon M, dispune de doua ecrane si configuratie hardware puternica.
Ne pare bine ca telefonul va ajunge la un moment dat si in Europa, ceea ce inseamna ca sunt sanse mari sa-l vedem si pe ‘meleaguri’ romanesti. Telefonul are pret destul de piperat, in speta 725 dolari. Insa, specificatiile sunt pe masura.
Haideti sa incepem cu display-ul, sau mai bine zis display-urile. Axon M a primit doua ecrane a cate 5.2 inci fiecare. Rezolutia unui ecran este de 1920×1080 pixeli. Ecranele sunt rabatabile, ceea ce inseamna ca ele pot fi ajustate in fel si fel de pozitii.
Cea mai interesanta dintre ele este atunci cand ecranele sunt unul langa altul. In aceasta pozitie ai practic in fata un display urias de 6.75 inci. Cand terminalul este asezat in pozitie de inchis, avem display atat pe fata, cat si pe spate. In aceasta pozitie doar un ecran este activ.
Smartphone-ul poate fi asezat in pozitie de ‘cort’, astfel incat doua persoane pot urmari pe cate un ecran separat un film sau un clip video. Terminalul poate fi utilizat in 4 moduri diferite: Dual (pe un ecran o aplicatie, pe celalalt ecran o alta aplicatie), Extins (ecran Full HD de 6.75 inci), Oglinda (acelasi continut pe ambele ecrane) si Traditional (pozitie de inchis).
Noua personal ne place mult acest concept introdus de ZTE. Prezenta a doua display-uri clar face senzatie, insa ele pot fi si foarte utile. Cum stam cu hardware-ul?
Ei bine, ZTE Axon M are la bord hardware tipic pentru un smartphone tip flagship din 2016: procesor quad-core Qualcomm Snapdragon 821, 4GB RAM si 64GB ROM. Configuratia este clar una puternica care face fata cu brio la orice tip de activitate.
Carcasa este realizata din sticla si metal. Ecranele sunt imbracate cu sticla Corning Gorilla Glass 5 iar pe margine si pe spatele ecranelor avem metal. Ca si aspect, device-ul clar impresioneaza.
Smartphone-ul mai dispune de boxe stereo, port USB tip C si jack de 3.5mm. Mai multe detalii hardware gasiti un pic mai jos.
ZTE Axon M este fara indoiala un device super interesant. Trebuie apreciat faptul ca ZTE si-a asumat cateva riscuri cu lansarea acestui model. Clar ca telefonul nu o sa fie un best buy datorita pretului ridicat, insa ideea de a avea la indemana doua ecrane este una foarte cool.
Specificatii in detaliu pentru ZTE Axon M
- Android 7.1.2 Nougat
- Procesor quad-core Qualcomm Snapdragon 821 2.35GHz, placa grafica Adreno 530
- 4GB RAM, 64GB memorie interna, MicroSD pana la 256GB
- Doua ecrane Full HD cu 5.2 inci fiecare, IPS LCD, protectie Corning Gorilla Glass 5
- Carcasa din sticla si metal
- Acumulator de 3180mAh cu tehnologie Qualcomm Quick Charge 3.0
- Camera principala de 20 megapixeli cu flash LED, PDAF, diafragma F1.8, filmare la rezolutie 4K
- Fara camera secundara
- 150.8 x 71.6 x 12.1 mm si 230 grame
- LTE, WiFi Dual-Band, USB tip C, GPS/GLONASS, jack de 3.5mm
Via: Gsmarena.com